MR Love in toate situatiile

Mai toti barbatii din viata mea mereu mi-au recomandat un examen psihologic. Sau au crezut ca imi injectez heroina. Cei mai multi au ramas confuzi si cu ”bomboanele” din pantaloni umflate.
 
Acuzatia care mi-a fost repetata constant de toti masculii care mi-au trecut prin viata a fost ca sunt incapabila sa iubesc.
 
Dragostea nu a fost niciodata unul din visele mele. Poate pentru ca nu stiu sa iubesc sau poate pentru ca efectiv dragostea ma sufoca.
Adica, totul e ok primele ore…zile…saptamani… luni chiar…dupa aceea faptul de ” a fii indragostita” ma face sa ma simt ca si cum as suferi de cancer. Nu vreau nici ”un veac de singuratate” dar nici nu pot sa raman foarte mullt langa un barbat. Si totusi nu cred ca eu sunt problema. Adica greseala (care se repeta mereu, constant, neintrerupt, intotdeauna, you name it!) pe care o fac barbatii cu mine e tocmai faptul ca se indragostesc de mine. Acest sindrom (de a suferi de prea multa dragoste) imi incurca toata viata. Ce se intampla de fapt?
Cunosc pe cineva. Verificam daca are ceva in creier prima data. Checked! Verificam varsta. Ideal in jurul la 30 – 35 ani ar fii perfect (adica cu 5-10-15- …  ani mai mare decat mine) cand un barbat e barbat (efectiv nu am destul timp si rabdare sa fac babysitting ) si se comporta ca atare. Pana aici totul ok.
Verificam numele. Numele trebuie sa fie un nume decent. Efectiv nu ma pot vedea prezentadu-ma ca dna Macelaru. Poate Popescu, Vladimirescu, Williams sau orice ce suna princiar. Da, stiu sunt ”figuranta”, dar nu pot sa imi traiesc restul zilelor ca dna Butcher. Dupa ce si numele e verificat MR poate sa aiba numarul meu de telefon.
 
”The road to hell”:
 
Scenariul A:
ma suna de prea multe ori, imi scrie mesaje prea multe mesaje, ma f**** la creier de prea multe ori. Hasta la vista, baby! Dar nu e asa de usor. De ce pa? Nici nu ne cunoastem. Vreau sa te cunosc.Am gresit cu ceva? etc etc. Merita o medalie cel ce a inventat optiunea aceea de a bloca un numar sa iti dea apeluri.
 
Scenariul B:
nu ma suna de prea multe ori la inceput, putin timid, putin barbat, putin flirt, putin joc, un mesaj acolo, un telefon dupa 2 zile de absenta, ce mai? totul merge struna.
Let’s get to business!
 
Scenariul B varianta 1:
MR: As vrea sa iesim impreuna. As vrea sa te vad deseara.
EU: Ah, (trebuie sa fie ah-ul acela asa soptit), mi-ar face o deosebita placere. Unde si la ce ora?
MR: Unde vrei tu, la ce ora vrei tu.
Aici turbez. Efectiv imi vine sa dau cu telefonul de toti peretii. Daca s-ar fii inventat si o modalitate de a ucide pe cineva in timpul unei conversatii prin telefon, as fii fost acum in mari probleme. Care e problema mea?
 
-  daca TU ma inviti, fa macar atat efort incat sa stii UNDE ma inviti
- nu imi da niciodata mai multe libertate decat ar trebui sa ii dai unei femei (la asta o sa revin)
PA.
 
Scenariul B varianta 2:
 
MR: As vrea sa iesim impreuna. As vrea sa te vad deseara.
EU: Ah, (trebuie sa fie ah-ul acela asa soptit), mi-ar face o deosebita placere. Unde si la ce ora?
MR: Ma gandeam daca nu vrei sa mergem la un drink intr-un lounge/ bar/ pub/ club japonez(sau englez, sau romanesc i don’t fucking care daca macar stii exact unde) si apoi vedem de acolo…Trec sa te iau pe la 8?
EU: Perfect. See you later, aligator!
MR: See you later printesa/ papusa/ puisor/ etc etc
Deci cum era cu dispozitivul acela de a ucide oamenii prin telefon? De ce de ce de ce de ce de ce de ce? De ce trebuie sa imi spui asta, de ce de ce de ce de ce? De abia ne cunoastem de ce trebuie sa imi spui asta? E totul distrus acum. Logica. MR, MR daca ai spus-o atat de repede (inca inainte de prima intalnire) asta inseamna ca ai doar cuvinte goale. Altfel de unde draci stii tu ca sunt eu printesa? Nici macar nu ma cunosti!
 

Scenariul B varianta 3:
 
MR: As vrea sa iesim impreuna. As vrea sa te vad deseara.
EU: Ah, (trebuie sa fie ah-ul acela asa soptit), mi-ar face o deosebita placere. Unde si la ce ora?
MR: Ma gandeam daca nu vrei sa mergem la un drink intr-un lounge/ bar/ pub/ club japonez(sau englez, sau romanesc i don’t fucking care daca macar stii exact unde) si apoi vedem de acolo…Trec sa te iau pe la 8?
EU: Perfect. See you later, aligator!
MR: See you later Gladiola .
Ah, exista minuni!
 
De obicei daca MR ajunge sa se intalneasca cu mine inseamna ca e totusi un barbat interesant. Efectiv nu am timp si rabdare sa ies cu cineva daca nu ii lucreaza neuronii brici. (exceptie de la regula Scenariul B varianta 4: MR arata bine si eu nu am facut sex de mai mult de 7 zile consecutive)
 
Cand se ajunge si la acel ”puisor”, ”printesa”, ”papusa”, ”iubita”, etc (si chiar inseamna ceva toate astea) TOTI MRii comit pacatul capital: se indragostesc! 
 
MR Inlove 1: se indragosteste si ma suna… ma suna o data pe zi, apoi de doua, apoi de 5 apoi in fiecare ora, apoi vrea sa ma vada 24/24, 7/7, 365/an si daca se poate si mai mult. (back to scenariul A)
 
MR Inlove 2: se indragosteste si vrea sa ne mutam impreuna, sa o cunoasca pe mama, si sa imi faca un copil…maine! ( esti nebun? tu chiar esti nebun? de ce nu putem sa raman asa cum suntem – macar pentru un timp (a se citi ani) indragsotiti si tineri si nebuni si sa cu singura grija de a avea macar un orgasm zilnic?) - back to scenariul B varainta 2
 
MR Inlove 3: se indragosteste si imi da prea multa libertate ( back to scenariul B varianta 1 aliniat 2). Ca asa e ”modern”, ca asa e moral si ca femeia are drepturi egale cu barbatii in 2009. Ei bine eu NU cred in nici o egalitate . NU vreau sa fiu egala cu barbatul de langa mine. Nu vreau sa stiu sa repar masina si nici instalatia de apa. Nu vreau sa beau bere niciodata si sa am mustata de la spuma. Nu vreau sa castig mai mult sau egal cu barbatul de langa mine. Nu vreau sa platim jumatate/jumatate consumatia. Si nici sa imi deschid usa restaurantului singura. Nu vreau sa imi permiti sa zbier la tine. Si in nici un caz nu vreau sa am libertatea de a face ce vreau eu mereu. Nu vreau sa nu ma intrebi de ce am venit la 4 dimineata acasa. Si nici nu vreau sa nu ma certi ca nu stiu sa gatesc.
E minunat faptul ca sunt femeie. Nu ma obliga sa nu mai fiu.
 
- So where are we going tonight?
- I don’t know it’s up to you, babydoll …
 
AAAAAAAAAAAAAAAAHHHHHHHHHHHHH, am nevoie de alcool in seara asta.  
Publicat în Personal | Etichete | 14 comentarii

2009 Anul Ox – anul prosperitatii in zodiacul chinezesc

Acum ca incerc sa imi refac viata si sa o iau de la inceput trebuie sa raspund la niste intrebari pe care le tot evit. Sunt inca tanara. Sunt inca foarte frumoasa. Si sunt inca cu contul bancar gol. Nu, nu e regretabil ca acel cont e gol. E un gand fericit de altfel. Nu mi-am refuzat nici o placere in ultimii 5 ani. Nu, nu e regretabil ca acel cont e gol.

Dar as vrea ca acel cont sa fie plin. Nu stiu de cand am inceput sa am sentimentul acesta. Inainte eram mai mult decat fericita sa arunc orice suma (cateodata absolut ridiculoasa) in doua zile de shopping sau pe ceva excursie luxoasa unde nu mi-am refuzat nimic si am cerut 5 stele . Da recunosc, cele mai multe luxuri mi-au fost platite de barbatii din viata mea. Dar cele mai dragi mie au fost platite de mine.
 
Acum vreau insa pe langa cele alte nenumarate dorinte pe care i le cer vietii si pe care trebuie si e necesar sa le am/traiesc se mai adauga si siguranta financiara . Nu pentru ca mi-ar fii frica sa nu raman nu-stiu-in-ce-situatie nu, sunt mult prea frumoasa pentru asta. M-am invatat de mica sa zambesc doar ca sa am unele avantaje sau ce imi doresc. Dar stabilitatea financiara te face si sa apartii unui anumit loc, cartier, oras, tara, continent, societate…Si un barbat nu va reusi niciodata sa faca asta.
 
Ai spune ca e de admirat gandul meu. Asa mi-a zis si verisoara mea. Ca e un gand matur si ca e mai mult decat fericita ca ma aude vorbind asa, dat fiind faptul ca majoritatea anilor singurul lucru constant in viata mea a fost sa calatoresc. Si ca siguranta financiara ma va lega putin de un anumit loc pe care o sa il numesc apoi acasa. Dar nu i-a placut continuarea gandului meu ”de admirat”.
 
Contul pe care il vreau eu are un anumit numar de zerouri in coada…
 
Gladiola
 
 
Publicat în Personal | Etichete | 6 comentarii

Pai … as vrea …

Hai sa zicem ca viata mea e un dezastru acum. Insa sunt  fericita. Noaptea aceasta are ceva obscen in ea.
 
Nu am mai stat de mult timp cu mine. La urma urmei nu o sa pot sa iubesc niciodata pe cineva mai mult decat ma iubesc pe mine insumi.
 
Confetteria Rafaelo (bombonele acelea albe cu nuca de cocos) si un pahar de sampanie fara alcool.
 
E grea intrebarea asta. Ce vrei de la viata? Restul e simplu, restul aproape ca vine de la sine, dar sa stii, chiar sa stii ce vrei de la viata nu e usor deloc. 2009 Agenda a ramas cu pagini albe. Cand intr-un timp am scris prima propozitie restul au curs neintrerupt. Printre ele se numara pijamle de la Victoria Secret si dorinta de a fi luata din spate dimineata intre prima gura de cafea si tigara.
 
 
Publicat în Personal | Etichete | 6 comentarii

Sa nu pui intrebari pentru care raspuns nu esti pregatit

- Casatoreste-te cu mine!
 
Ma privea lung din pozitia misioanrului penetrandu-ma mai incet si mai delicat. Imi parea rau.  As fii vrut ca lucrurile sa fii fost diferite. Dar nu sunt, si eu eram pe cale sa ajung la climax.
L-am strans mai tare intre picioarele mele implorandu-l cu tot corpul meu sa ma penetreze mai repede si i-am soptit imi pare rau …
 
M-a iubit violent cu ura si a venit zbierand… I-am sters lacrimile, i-am aprins o tigara si i-am spus copil…sa nu pui niciodata intrebari la care nu vrei sa le stii raspunsul…
 
 

Publicat în Personal | Etichete | 16 comentarii

And remember…don’t take life too seriously…

 Hahahahhaaha…imi iese din nou…Totul…
 
Cateodata ma minunez de cat de usor e … Sa vrei … Si sa ai tot ce vrei…
 
De abia astept anul 2009. La multi ani! Pentru noi inceputuri!
 
And remember…don’t take life too seriously…
 
Gladiola .
Publicat în Personal | Etichete | 6 comentarii

Acum Gladiola, sa o luam de la inceput

Nu e chiar asa de usor sa o iei de la inceput cand deja ai ”reusit” o data in viata. Pentru ca termenul ”de la inceput” trebuie luat in adevartul sens al cuvantului ca sa mearga. E mult mai usor sa incepi sa iti construiesti viata asa cum vrei cand nu ai nimic (cum am fost la 16 anisori) decat cand deja ai atins un anumit nivel. Si ca sa convingi lumea ca nu ai innebunit de tot e si mai greu.
Cu asta mi-am ocupat zilele in ultimele saptamani.
 
Deci Gladiola, ai reusit sa iti aduci viata intr-un haos total. Hai sa punem tot intr-un folder si sa dam ”delete”. Ca si cu un laptop nou nout. E atat de frumos cand e nou si nu are nimic pe el pentru ca ai sansa sa incepi sa il personalizezi. Dar dupa 2 ani deja sunt o gramada de documente nefolositoare si alte cele pe el care ii ocupa memoria si il incetinesc. Sa cauti toate astea si sa le pui in cosul acela albastru de pe desktop e un proces migalos si deloc interesant. Dar pentru ca din nefericire, nu exista o viata noua nouta de cumparat de la ”PC World” (cum as fii facut-o in cazul unui laptop) trebuie sa ma descurc cu a mea. O varainta ar fii sa schimb tara. Am mai facut-o nu e chiar atat de greu. Dar daca plec nu arat nici un fel de respect pentru tara aceasta care m-a tratat atat de frumos. Voi pleca doar in felul caracteristic mie. Cand sunt fericita aici…
 
Vreau sa fiu fericita! Vreau sa fiu fericita! Vreau sa fiu fericita! 
Pentru inceput sa stergem ”favoritismele”.
Apartamentul platit de firma.
 
  12 noiembrie 2008
- Brian, nu mai vreau ca sa imi platesti apartamentul.
- ?
Si-a scos nasul din hartii si s-a uitat lung, foarte lung la mine.
- Apartamentul e platit de firma.
- Da. Nu mai vreau.
- ??
- Aici e notice-ul. Ma mut in 2 saptamani. In alt apartament pe care il platesc singura.
 - ???
- E o faza prin care trec. Nu pot sa iti explic acum. Multumesc pentru tot, dar nu mai vreau. Iar cat despre Compania ta, multumesc pentru sansa. Intr-adevar sunt o femeie tare norocoasa ca sa am jobul pe care il am dat fiind irelevanta mea pregatire si experienta si slaba mea limba engleza.
- ????
- Cat despre job, iti datorez macar sa raman pe aceasta pozitie pana iti gasesti alta asistenta care sa imi ia locul. Si voi ramane pana esti complet satisfacut cu trainingul pe care trebuie sa il urmeze si nu mai este nevoie de mine aici.
- ?????
L-am sarutat pe obraz si am iesit din firma.
 
Domnul Suavec.
Un polonez in varsta de 45 de ani care lucreaza ca sofer pentru ca fiica lui sa mearga la universitate in Birmingham.
- Multumesc pentru ca m-ai tolerat in toate diminetile in care m-am trezit cu fata la cearsaf, dar de azi nu mai trebuie sa ma iei si ma duci acasa.
- ?
- Ordin de la domnul Brian. Sunt convinsa ca o sa ma descurc ca toata lumea cu undergroundul.
- Madam, you sure Madam?
- Mai mult decat ”sure”. Multumesc pentru rabdarea de sfant pe care ai avut-o cu mine dar trebuie sa reinvat sa zbor singurica.
- Madam, me not know what the hell you talk about, but me see you happy Madam…Did not see Madam happy for a long time.
- Ai dreptate Suavec. A trecut ceva vreme de cand nu am mai zambit.
O strangere calduroasa de mana si un zambet cald.
 
109 favoritisme din partea genului masculin
109 numere de telefon: incepand de la electricieni , instalatori , oameni care lucreaza la Orange, O2 si T-mobile, stilisti, designeri pana la bancheri, oameni din ambasada si manageri de restaurante exclusiviste toate trebuie sterse din telefon. Acum asta e dureros si am petrecut o noapte intreaga cu o sticla de vin langa mine sa imi dea curaj. De cate ori m-am gandit ca ahhhh, macar numarul dlui George sa il las in telefon, cine o sa imi mai faca parul? Dar inca o tigara si cu degetele tremurande apas pe ”are you sure you want to delete this contact”? Nu, nu sunt sigura dar eu nu am fost niciodata sigura de ceva anume asa ca inca un pahar de vin si yes, delete!
 
Barclay’s si cele 2,800 
Era si timpul sa fac ceva ce imi place! Dupa ce mi-am gasit apartamentul, am platit depozitul si chiria in avans pe o luna, cardul meu arata o balanta de 2800 de lire. Nici prea mult nici prea putin pentru o excursie pe Oxford Street de unde m-am intors in casa mea noua cu zeci de plase marca Next, H&M, John Lewis, Top Shop, Armani, John Rocha, Ted Baker, M&S, French Collection, etc mai bine zis asa pe englezeste ”everything a girl wishes” care au incaput de minune in dulapul meu gol (restul hainelor au fost lasate la alegerea verisoarei) din noul apartament.
Balance available: 400. Great!
 
Romania, Cluj Napoca
Avem si Mall mai nou in Cluj. Si un club nou Midi. Si se deschide si Bamboo. Si aeroportul e renovat. Taxiul e exagerat de scump. Dar Clujul are suflet… Am vazut-o in spatele celor care asteptau la ”Sosiri” putin mai batrana decat am lasat-o si nelinistita.
- Mami…
Mama s-a uitat putin socata la mine. A intors spatele sa fie sigura ca nu vorbesc cu altcineva. Si a izbucnit in plans.
 
Shanti e mare si grasa acum. Nu mai e asa nebuna cum a fost cand am plecat. Si i-au crescut mustatile.
- Ti-am pastrat camera asa cum ai lasat-o. Pisicu tau nu vrea sa stea altundeva decat aici. Si daca inchid camera zgarie usa si miauna toata noaptea.
 
Mi-am lasat bagajul pe hol si am intrat in camera unde am copilarit cu lacrimi in ochi. Parca timpul s-a oprit in loc aici. Mi-am mangaiat copertile bibliotecei mele si mi-am amintit de noptile cand cu nasul intr-un roman doar visam la lumea de afara si la mine ceea ce vreau sa devin. Lenjeria de pat e aceeasi cu flori de magnolie de la bunica si calculatorul (un fel de Pentium ”opera de muzeu” care se chinuieste din toate puterile sa nu moara) ascunde toata muzica si folderele viselor mele.
 
M-am intors la Londra dimineata. Cafea, deschid mailul si raspund la mesaje. Hm…cele mai multe mailuri sunt de la Brian care imi recomanda ”calduros” un anumit terapeut, de la prieteni care imi spun ca imi distrug viata si ca poate ar trebui sa ma duc intr-o vacanta inainte de a mai lua o decizie si de la Anna care vrea sa vina la Londra pentru ca e ingrijorata de sanatatea mea (mintala).
 
Hahahahhaa, mi-a fost dor de toate astea. Acum Gladiola, sa o luam de la inceput…
 
 
 
 
 
 
 
 
Publicat în Personal | 18 comentarii

Vreau sa fiu fericita

 
 Intr-una din noptile recente am plecat la somn plangand. Am tras draperiile, am inchis muzica, am stins lumina, mi-am tras plapumioara pana la nas ca si cum m-as ascunde de cineva si mi-am inchis ochii sperand sa dorm cat mai repede, sa treaca noaptea si sa incep o noua zi. Dar se spune ca de ce ti-e frica, nu scapi. Mi-am deschis ochii in urmatoarea clipa si am inceput sa plang.
 

Acum sa lamurim de la bun inceput ceva. Nu am o problema extraordinar de mare si asa cum am mai spus pe aici pe undeva, ultima despartire e o durere cu radacini mai mult personale care da, ma intristeaza, dar nu m-ar pune niciodata in genunchi. Si totusi am plans ca si cum as fii avut cele mai mari probleme din univers.

Episodul acesta are un impact mare in viata mea. Daca cineva mi-ar fii spus cu cateva luni inainte, ca intr-un cu totul alt context, dupa aproape 10 ani, o sa retraiesc o noapte foarte neagra din viata mea, i-as fii ras in nas.

 

Timpul care ”vindeca” e o sabie cu doua taisuri. Dupa fiecare durere care iti ataca sufletul, timpul e o binecuvantare. Oricat de grava ar fii problema si oricat de imposibil-de-rezolvat ar fii situatia, dupa cateva luni nu te mai afecteaza ca la inceput. Si asta multumita timpului care cicatrizeaza, mangaie si vindeca rana.

Dar timpul te face sa uiti si de dureri de care poate e mai bine sa iti aduci aminte din cand in cand. Dureri care sunt mai folositoare cicatrizate, dar care sa isi pastreze inconfortul unei rani ce lasa urme pe viata.

Asa am ajuns sa plang intr-una din noptile recente la fel cum am plans in noaptea aceea. Franturi din noaptea aceea sunt codate si ascunse in mai toate insemnarile din blogul meu. Daca nu uitam rana aceea, acum nu eram in situatia asta. Stiam sa pretuiesc zilele fericite si sa nu ma las corupta de comoditatea unei vieti usoare atat de repede.

 

Situatia e aceeasi, contextul difera. Ma simt orfana si parasita. Singura. Nelinistita. Confuza. Foarte confuza. Neiubita. Neimplinita. Si trista…Dar nu mai am 16 ani, nu sunt nevoita sa iau un autobuz si sa plec (incotro?), nu am scoala maine dimineata si am un loc cald si sigur care se numeste ”acasa” deocamdata. Si totusi acum durerea e mai ascutita. Probabil o rana pe o rana e mai dureroasa decat o rana pe loc sanatos.

 

Dar indeajuns cu rani si suferinte acum.

Undeva, am gresit.

Tratamentul e la fel ca acum 10 ani, poate acum (catalogata ca ”adult” si nu ”nebunii de adolescenta” – cum m-a diagnosticat primul doctor cand mama a incercat sa ma inchida intr-un spital de nebuni infricata ca nu sunt fiica model) pot sa imi permit doze mai mari si mai eficiente, insa ca sa nu mai ajung, plangand sub plapuma ca nu sunt fericita, vreodata, trebuie sa inteleg cauzele bolii sau mai bine zis ce m-a ingenunchiat.

 

Deci undeva am gresit. 

Cred ca totul a inceput cand am incetat sa mai folosesc verbul ”vreau”. M-am lasat luata de valul superficial al unei situatii comfortabile si nu m-am mai intrebat ce vreau. La 16 ani cand am plecat am stiut ce nu vreau. Pentru ca atat imi permitea varsta si posibilitatile sa stiu ce nu mai vreau in viata. Si mi-am pastrat cutia Pandorrei (unde am inchis tot ce nu are ce cauta in viata mea) bine inchisa de atunci. 

 

Undeva, am gresit. Mi-am materializat visele de copila si am uitat sa cer pe cele de femeie. Momentul cand am incetat sa mai vreau nu il stiu. Dar stiu ca s-a intamplat aici in Londra. Nu eram pregatita pentru Londra. Dar oricum nu cred ca exista ceva care sa te pregateasca pentru Londra.

Londra e o experienta personala, poate de asta nu stiu exact cum sa ma exprim. E o experienta personala pentru fiecare in parte, poate de asta si aud in fiecare dimineata la radio: ” Good morning London, it’s 8 o’clock have a fantastic day whatever you do, you are living in the greatest city in the world!”.

Al 9-lea oras ca marime in lume, cu aproape 8 milioane de rezidenti (la care se adauga x numar de locuitori ilegali ), Londra e un oras puternic economic. Daca v-as spune ca unul din directorii la compania la care lucrez a primit bonus de Craciun anul trecut 500.000,00 (cinci sute de mii de lire) sper sa ma intelegeti de ce atata lume isi vinde sufletul Londrei. Pentru ca avantajele sunt enorme. Dar eu venita dintr-un oras mic unde am reusit si am crezut ca am un nivel de viata destul de bun, cu o experienta de doar cateva luni intr-un oras mai mare, Bucuresti, unde cand am reusit (ah, apartamentul de pe Splaiul Independentei si Eric, hahahahha uitasem de Eric) am crezut ca am un nivel de viata deja inalt, cum era sa stiu ca de fapt in alt colt al lumii banii valoreaza mai mult si te costa mai mult. Cred ca asa s-au simtit si oamenii de stiinta cand au descoperit ca pamantul e rotund (a fost descoperit de grecii antici care credeau ca luna e rotunda din cauza miscarii orbitale si mai apoi Pythagoras a ajuns la concluzia ca si Pamantul trebuie sa fie round) si ca nu e centrul Universului ci  doar o parte minuscula, cum m-am simtit eu ajunsa la Londra. In Londra se vorbesc in jur la 400 de limbi (da, patru sute!) si gasesti pe cineva din absolut fiecare colt al Pamantului. Deci primul soc a fost cand am vazut cat de usor mi-am gasit un job cu engleza mea din manuale acum prafuite. Apoi mi-am dat seama ca ceea ce credeam eu un lux e doar un comfort.

(Primul shopping si cel mai ciudat: din primul meu salar minim pe economie de 800 sau ceva de genul de lire, mi-am platit prima chirie de 400 de lire si cand am ajuns in primul shopping center am crezut ca o sa imi permit probabil doar o pereche de blugi Calvin Klein sau un parfum Yves Saint Laurent. Cam asta se intampla in tara dupa ce iei din salarul minim pe economie chiria. Am ramas surprinsa cand am ajuns acasa cu 2 perechi de blugi CK and Replay si o sticluta de Coco Chanel plus ca mai aveam 200 de lire din salarul minim pe economie!!!)

Dar cu cat castigi mai mult in Londra cu atat esti mai nemultumit. Si lira devine un scop pe care trebuie sa il atingi zilnic. Ultima tentatie a Londrei si probabil cea care are si cea mai mare parte din vina la situatia in care sunt azi a inceput cand am inceput jobul pe care il am in prezent. Cand Brian mi-a oferit postul de assistent manager am crezut ca mi-am indeplinit toate dorintele. Asistent Manager in Londra? Raspunsurile la intrebari le-am experimentat pe pielea mea. Dar nu am facultate! o foarte mica parte din populatia Angliei urmeaza studii superioare. Dar nu stiu engleza bine! Londra e mult prea multi culturala ca asta sa fie un impediment; sa te simti norocos daca il intelegi pe taximetristul original din Zimbawe (nu am absolut nimic cu Zimbawe si nu cred ca sunt rasista cu nici o cultura dar chiar am intalnit un taximetrist din Zimbawe) sau pe indianul de la fiecare magazin off licence ( un fel de mini supermarket ) cand iti spune tharti la 30 si farti la 40.  Top Ten Richest Men in the UK (England) arata ( pe langa faptul ca toti au stampilamarried, dar nu asta vroiam sa spun) ca Londra da sanse egale. E o cursa cinstita, nu imposibila. Dar o sa am greseli gramaticale ! la fel ca mai toti englezii care au si o scoala in spate (explicata de Brian mai incolo ca pentru un englez e mult mai dificil sa invete o limba straina sau propria limba, englezii nascuti fiind cu pretentia ca toata lumea sa le vorbeasca limba si toata lumea sa ii inteleaga) Dar nu stiu de unde sa incep! cele mai multe Companii ofera free training de cateva luni, nimeni nu se asteapta ca sa stii, se asteapta ca sa fii usor de invatat.

Dar astea nu au fost singurele motive. Faptul ca arat cum arat a jucat un rol important in evolutia mea in Londra. Nu unul decisiv ca si in tara, desi am corpul considerat malnutrit in societatea engleza comparat cu cel al englezoaicelor si pentru ca sunt ca orice romanca o domnisoara (clasa ti-o da timiditatea caracteristic romancelor) iar societatea e saturata de englezoaice puternice si independente, urate si nepoliticoase, ramane fascinata de eastern european girls care sunt mult mai delicate si mult mai apropiate de definitia initiala a cuvantului femeie. Nu a fost un factor decisiv dar cu siguranta mi-a facut viata mult mai usoara.

 

Undeva am gresit.
Am gresit cand am ramas in jobul acesta pentru frumoasa suma pe care o primesc saptamanal ( salariile sunt platite in fiecare vineri la majoritatea Companiilor ) desi nu e ceea ce vreau. Adica Personal Assistant (denumirea oficiala a job-ului meu) cred ca e cel mai frumos job din lume! Dar ca sa iti placa trebuie sa iti placa si sufletul Companiei pentru ca face parte din viata barbatului care o conduce. Iar jobul tau e sa ii faci viata cat mai usoara posibil. Compania pentru care lucrez nu are nimic in domeniile de care sunt eu interesata. Asa a inceput sa devina totul mecanic si sa nu mai zambesc Luni dimineata. Apoi, firma e medie. Cand de fapt ceea ce imi doresc eu sa lucrez pentru un barbat puternic. Foarte puternic. Un om care conduce o Companie internationala si plateste mancarea la mii de familii. Acesta mi-a fost visul cand am ajuns la Londra. Si nu pentru ca salarul ar fii mai mare (desi si asta e un avantaj care nu trebuie ignorat) ci mai mult pentru experienta de a sta langa un barbat de calibru inalt, de a invata, de a te forma ca si caracterca si femeie. Am incetat sa ma risc pentru ca m-am multumit cu o viata mediocra. Iar eu tocmai de o viata simpla, mecanica si mica am fugit.
 

De duminica am inceput din nou sa vreau.

Publicat în Personal | Etichete | 16 comentarii

Jurnalul unei amante

 Mi-am recitit tot blogul cu gandul ca il voi inchide. Am deschis rani vindecate si zambete uitate. M-am amuzat si am plans in acelasi timp. Cateodata si eu cred ca viata mea e o comedie macabra, sunt o minge in mana unui Dumnezeu capricios care ma tranteste de toti peretii, ma ignora intr-un colt uitat de lume, ma ia in brate, ma iubeste si se joaca din nou, ma inalta in aer si ma lasa sa cad cu aceeasi viteza…
 
Nu pot sa inchid blogul. E viata mea. Toata viata mea, explicata asa cum stiu eu mai bine. Nu am stiut niciodata ce vreau de la viata. Dar asta nu e o problema. Nu o sa stiu probabil niciodata…
 
Am tras azi draperiile si am lasat sa intre lumina. Mi-am deschis scrisorile lasate pe masa din bucatarie de ceva vreme, am aruncat facturile, confirmari de plata, bank statementuri, etc, am pastrat invitatii la galerii de arta, la cockteil – party -uri, carduri frumos decorate, am cumparat crini si trandafiri, pernute moi si catifelate, parfumuri si creme care sa imi rasfete corpul.
 
Ceva s-a schimbat in mine recent. Am aceleasi vise, dar nuanta e alta.
Am vrut sa schimb titlul jurnalului meu, dar nu are sens; eu voi ramane mereu o amanta , chiar daca voi fii doar amanta sotului meu intr-o zi.  
 
Si azi o iau de la inceput. Asa cum am facut-o acum multi ani cand am plecat de acasa. Doar ca de data asta o sa cer de la viata mult, mult mai mult…
 
”I believe everything happens for a reason.

People change so that you learn to let go.

Things go wrong so that you appreciate them when theyre right.

You believe less so eventually you trust no one but yourself.

And sometimes, good things fall apart so better things can fall together”

 
M.M. 
 
Publicat în Personal | Etichete | 5 comentarii

Draga Gladiola,

 Draga Gladiola ,
 
Hai nu fii trista, doar trebuie sa fie un pret. Intotdeauna este. Dar stiai asta, credeai ca nu o sa plangi niciodata? Asa…sa vedem, de ce esti trista? Doar ai absolut tot ce ti-ai dorit. Si daca iti doresti mai mult, drumul e usor si deja iti stii rolul. Amantele care plang sunt cele mai nesuferite. Asa ca hai, opreste-te…doar dracul nu e atat de negru.
 
De ce esti trista la urma urmei? Pentru ca esti nevoita sa iti vezi mama la sfarsit de an? Ti-e frica? Esti femeie acum, Gladiola, ai plecat de mult, ai ajuns sa ai independenta tanjita, doar nu iti pare rau acum ca nu ai avut o viata … normala. Te face sa te simti mai speciala? Meriti ceva mai mult decat cineva care a avut o copilarie fericita? O amanta nu are resentimente, Gladiola…
 
Pentru ca ii simti lipsa? Ca ai crezut din nou? Ca ai inceput sa te vezi pentru prima data in viata ta stabila? Pentru ca ceasul ticaie? Ti-e frica de timp, Gladiola?  Mai mult decat ai crezut? Ah, Gladiola, Gladiola, tu ai fii o amanta perfecta daca nu ai musca cateodata din marul interzis. O amanta nu iubeste, Gladiola…
 
Pentru ca esti inca o data dezamagita de natia masculia? Hai nu o lua atat de in serios.  De cand ai inceput sa speri din nou ca intr-o zi vei fii inteleasa/ iubita /sotie fericita/ mama … / etc. ? Ti-au trecut prea multi barbati cu inel pe deget prin asternuturi si ai vazut prea multe lacrimi crude de femeie ca sa mai speri. O amanta avorteaza tot ce o face slaba…
 
Pentru ca ai castigat si direct proportional pierdut atatia bani? Ah, banii…o necesitatea pentru implinirea multor vise…Dar chiar iti doresti stabilitate acum? Chiar vrei sa incepi sa iti refuzi mici (si scumpe) pacate ca sa salvezi pentru un apartament, masina, etc? O amanta nu isi refuza dorintele…
 
Pentru ca esti pur si simplu obosita? De oamenii din jurul tau. De ce fiecare relatie cu un barbat trebuie sa fie incarcata cu tensiune sexuala? De ce putinii tai prieteni trebuie mereu sa se astepte la mai mult de la tine? De oamenii invizibili de pe blog, ”comentatorii blogului” ( ha Gladiola, ti-ai facut jurnal, deci tot ai facut un lucru bun in viata; sa te casatoresti cu barbatul care te mai vrea dupa ce citeste blogul ), tipuri de oameni normali Gladiola,  de ce inca ramai surprinsa? Ca nu cred o iota din jurnalul tau? Chiar ai vrea sa creada? Ar justifica ceva din viata ta? Ti-ar schimba acum starea? Ca te apaluda lumea? De cand ai nevoie de confirmari , Gladiola? De aplauze? Oamenii Gladiola, vor critica mereu ce nu inteleg. Tu nu esti aici ca sa dai exemplu. Sa ai nevoie de aprobari. E doar un jurnal Gladiola. Si e in intregime doar al tau. Iti iubesti jurnalul pentru ca te arata asa cum esti si e cadoul tau pentru …..  Vezi tu Gladiola, o amanta e fericita. Pentru fiecare experienta. Pentru ca o completeaza. Pentru ca intr-o amanta ai toate femeile. Si ca sa nu critici, trebuie sa intelegi, trebuie sa le cunosti pe toate. Si daca te indoiesti vreodata de tine, trebuie doar sa iti recitesti blogul, Gladiola.
 
Viata ta e o optiune nu o obligatie.
 
 
Publicat în Personal | Etichete , | 18 comentarii

I will always be ok, i just need to go home now…

  M-am trezit dimineata cu corpul greu. Simt ca greutatea mea e undeva in jurul la 100 de kg ceea ce e mai mult decat dublu la cat cantaresc de fapt. Cafea. Multa cafea. Si 4 tigari langa (de obicei doua, dar azi imi permit). Kiss FM ramane pe off. Nu suport sa aud nimic. Deschid telefonul doar ca sa sun la taxi si sa sterg mesaje necitite, apeluri non-sense pierdute. Nu, azi nu pot sa iau underground-ul. Nu vreau oameni multi in jurul meu.

 
Birou. Secretara nebuna care ma anunta ca am un meeting important. Cancel it, please. Dar nu, nu poti sa il cancelezi. Imi tineam capul intre palme cu cafeaua sub nas si ii auzeam vocea de undeva de departe: da, dar nu poti sa o cancelezi, e cu investitorii, incercam sa salvam firma, e recesiune , cea mai adanca recesiune din ’30 in Londra, oamenii isi pierd joburile pe banda rulanta ( estimat 500 de joburi zilnic timp de 18 luni ), nu poti sa o cancelezi, Brian te vrea acolo, si tu ai si prezentarea, etc etc…
 
- Lauren, do you want to be between the people that lose their job?
- ?!
- I though so. Please make me another coffee in 15 minutes.
- But you have to …
asta se intampla mereu cand sunt draguta…
- Lauren, get the fuck out of my office until I get you fired!
- Yes, miss…
 
Muzica? Nu azi nu muzica. Deschid emailul. 256 e-mailuri dintre care 120 cu stegulet ”important”. Telefonul.
- Miss, you have Williams on line 2 very angry, Brian on line 3 and ”The Apprentice” (unul din cei mai importanti-bogati-nesuferiti oameni din Londra, poreclit asa de receptionista) on line 4. Other ”unimportant” (clienti care sunt importanti dar care pot fii dusi cu zaharelul ”she is not in”, ”she is in a meeting”, ”she is just NOT here for you”, etc) clients on line 6, 8 and 9.
- Lauren, tell everybody I am busy…
- …. ok…
- And my coffee, Lauren.
Apas 3 pt Brian. El foarte entuziasmat de meeting ma intreaba daca sunt pregatita. Eu ii spun ca nu o sa ajung decat de la jumate.
- But…
- Trust me. I never let you down. If I come now I will blow it!
- Is everything ok?
- Everything is fucking brilliant. See you at 2.
Telefonul inchis. De restul o sa se ocupe secretara. Cum dracu o sa supravietuiesc zilei nu stiu…
 
Ora 2. A doua intalnire in meeting. Singura rochie intr-o incapere de 27 de pantaloni. Incerc sa nu ii urasc (urasc barbatii azi, de obicei sunt destul de utili vietii dar azi imi permit sa ii urasc) tocmai pe cei care ne salveaza firma. Meetingul lung (mai lung ca niciodata desi am stat doar 45 de minute) si plictisitor in care bineineteles se vorbeste mult, se da multa importanta lucrurilor si nu se rezolva nimic. Ma ridic si incep sa vorbesc. Daca nu rezolvam asta azi trebuie sa ma duc si maine in meeting…si nu stiu daca mai pot si maine… Aproape aprobat ceea ce propun, ramane la latitudinea lor sa ne dea un raspuns maine. Brian uimit dupa sedinta spune ca sunt buna in finante siar trebui sa ma gandesc la un viitor. Nu am nimic cu finantele (de fapt nu am nimic cu ce se intampla in jurul meu dar sunt obisnuita sa aud aplauze pt chestii asa mici si evidente incat si un absolvent de clasa a 8-a le-ar putea observa) dar il las sa ma felicite si ii cer ziua libera. El ma intreaba daca totul e ok din nou si daca am nevoie de ceva.
- I will always be ok. I just need to go home now.
 
Afara multa lume, multa galagie. Fiecare trebuie sa ajunga undeva, fiecare se grabeste, fiecare are viata lui mult prea ocupata pentru orice altceva. O zi normala de luni in Londra. Ma simt mica. Grea. Neajutorata. Pierduta. In afara a ceea ce se intampla in jurul meu. Trista…
 
La colt de strada un centru de arte martiale si self defence tehniques.
 
”Nu conteaza cat de slabut sau puternic esti. De exemplu daca apesi pe degetul mare, toata palma o sa se duca in directia in care pleaca degetul mare. ”
 
Amintiri de cand ma invata el ( 8 ani in Taekwondo ) tehnici de auto aparare din artele martiale, mi-au virusat creierul.
 
Am intrat inauntru si mi-am facut o programare pt miercuri seara. Intotdeauna fur hobbu-urile barbatilor care imi trec prin pat si suflet. Asa am invatat pian, teatru si regie, gustul whiske-ului, fotografie,Blackjack poker, desen si pictura, si cum sa desfund chiuveta.
Despartirea de el nu e cea mai mare durere pe care am experimentat-o. Demult nu ma mai dau toata unui barbat. Intotdeauna pastrez ceva, un ciob mic din mine care sa fie doar al meu. E asigurarea mea ca atunci cand o sa plece (si toti pleaca mai devreme sau mai tarziu chiar daca uneori doar cu dorintele si nu fizic) o sa imi ramana samanta ca sa pot sa cresc din nou. Dar ma doare dezamagirea. Asteptam mai mult de data asta. De la el, de la mine…
 
Am mai spus-o si o repet. Sunt o femeie extrem de frumoasa. E tot ce am primit in viata. Provin dintr-o familie dezbinata si violenta, cu o copilarie nelinistita si o adolescentza pe drumuri zbuciumata din toti anii care ar fii trebuit sa fie ”cei mai frumosi ani”. De asta poate contul meu in banca e mereu gol. Castig mult, mai mult de cat merit dar nu imi refuz nimic pentru ca mi-a refuzat viata totul. In schimb, ca in bataie de joc, viata mi-a dat un chip curat fara cosuri si nepatat de nici o urma a anilor, un par superb care desi trecut prin tot felul de tratamente socate ramane sanatos, lung si lucios, cei mai frumosi ochi din lume, mari, negri ( si tristi azi ), cel mai neastamparat corp cu toate cele ce trebuiesc la locul lor, picioare lungi, abdomen plat ( care se mentine plat chiar daca cateodata pacatuiesc cu Mc Donald)  si cei mai perfecti sani rotunzi pe care i-am vazut vreodata . As fii usor de confundat cu o actrita porno din Hustler daca nu m-ar da de gol ochii de copila. Bonus, viata mi-a dat si acelasi gust pentru sex pe care il au barbatii. Am nevoie de sex constant in viata mea ca sa completeze fericirea cu care ( de obicei ) imi traiesc zilele. Compenseaza? O intrebare la care am incercat sa imi raspund mereu. Pe de o parte viata mea nu ar avea un standard atat de inalt daca nu ar fii sanii. Si ochii. Si abdomenul. Si picioarele. Si sexul nebun. Sunt constienta ca mi-ar fii fost mult mult mai greu sa ajung aici.
Pe de alta parte nimeni nu are incredere in frumusete. Barbatii se multumesc sa priveasca, rar au curajul sa vorbeasca. Apoi, pentru simplul fapt ca esti frumoasa, lumea considera si ca esti fericita. Foarte fericita. Ce ar putea sa mearga rau cand esti atat de frumoasa? Mai sunt si constantele dezamagiri…pe care nici un prieten nu le ia in serios. Ah, ce iti pasa, la cum arati iti gasesti altul cat ai clipi…dar NU  e vorba de a-ti gasi altul…
 
Sunt obosita si grea azi. Am nevoie de Salamar. Si de somn. Mult, mult somn…
O sa fiu bine. Doar sunt o femeie frumoasa…
Publicat în Personal | Etichete , | 15 comentarii